Asistenta medicala
„BOLNAVII GRAV NU MĂNÂNCĂ, TE PREFACI!”
Regimul barbar de detenţie aplicat la Râmnicu Sărat a condus în mod inevitabil şi deliberat la degradarea accelerată a stării de sănătate a celor întemniţaţi aici. Fie că a fost vorba de afecţiuni mai vechi sau acumulate în detenţie, acestea s-au acutizat pe parcursul perioadei recluzionare, nu de puţine ori conducând la moartea celor închişi. Asistenţa medicală se rezuma la vizita săptămânală a unui medic de la spitalul municipal sau de la Văcăreşti, în lipsa acestuia de „tratamentul” deţinuţilor ocupându-se sanitarul Boboc, „care făcea injecţii direct prin pantaloni, iar medicamentele le împingea cu vârful cizmei pe sub uşă”. Transferul deţinuţilor la spital era îngăduit numai cu avizul scris al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, de multe ori acesta fiind negativ sub pretextul că bolnavii puteau fi trataţi şi în incinta închisorii. Mai mult, adeverinţele-caracterizare întocmite de către conducerea închisorii şi care însoţeau cererile de transfer conţineau referinţe negative la adresa deţinuţilor.
Motivele pentru care se respingea asistenţa medicală erau de cele mai multe ori hilare, cei închişi fiind în totalitate la discreţia conducerii închisorii. Însuşi ministrul Alexandru Drăghici a refuzat solicitările lui Ilie Lazăr, suferind la acea dată, „îngăduindu-i” drept substitut al tratamentului medical utilizarea „căciulii flanelate, a cojocului şi a păturii”!
În aceste condiţii starea de sănătate a celor închişi a ajuns de cele mai multe ori la limita supravieţuirii. Distrofia, anemia, suferinţele organelor interne, insuficienţele circulatorii şi respiratorii, T. B.C.-ul ş.a.m.d. erau generalizate. În tentativa de a determina administraţia închisorii să acorde asistenţa medicală necesară, unii deţinuţi au adoptat metode disperate. Refuzul administrării penicilinei unui deţinut suferind de „paralizie generală progresivă”, l-a determinat pe acesta să declare greva foamei, cazul nefiind nicidecum singular.
Periplul Râmnicu Sărat-Văcăreşti al unora dintre cei închişi atestă starea de sănătate dezastruoasă a acestora, precum şi faptul că îngrijirile medicale acordate într-un final erau superficiale, iar odată reîntorşi la Râmnic starea lor de sănătate se deteriora în continuare.
Ion Ovidiu Borcea, unul dintre cei închişi acolo, îşi amintea: „Acolo se murea de foame, de frig, de terorizare şi din lipsă de tratament medical”. Printre cei care au murit în interiorul închisorii de la Râmnicu Sărat, sau la scurt timp după transferul lor la spitalul penitenciar Văcăreşti, se numără Ion Mihalache, Mihail Romniceanu, Victor Rădulescu-Pogoneanu sau Gheorghe Plăcinţeanu.
Mărturii