Forme de protest
„FRAŢILOR, AICI ESTE ION MIHALACHE. MĂ OMOARĂ!”
Regimul de exterminare aplicat meticulos de către cadrele închisorii de la Râmnicu Sărat a generat în rândul deţinuţilor reacţii diverse. În ciuda mijloacelor punitive cu care acţionau gardienii, cei încarceraţi şi-au asumat, nu de puţine ori, o atitudine de frondă în raport cu tratamentul la care erau supuşi.
Frecvente au fost notele scrise întocmite de către deţinuţi prin intermediul cărora solicitau acordarea ajutorului medical, furnizarea unor obiecte indispensabile sau chiar internarea într-un spital în vederea aplicării unui tratament adecvat. În majoritatea covârşitoare a cazurilor li se acorda aviz negativ din partea conducerii, iar în cazuri excepţionale primeau rezolvări parţiale şi insuficiente. Elocvente în acest sens, şi în acelaşi timp hilare, sunt răspunsurile întocmite de către persoanele abilitate la numeroasele solicitări ale celor închişi.
Una dintre metodele utilizate de către deţinuţi pentru contracararea refuzului administraţiei de a da curs solicitărilor, a fost declanşarea grevei foamei. Deloc intimidat, personalul care deservea închisoarea avea soluţii şi pentru astfel de cazuri – hrănirea forţată. Efectuat prin intubare, procedeul provoca suferinţe cumplite celor care se opuneau, dar obţinea efectul scontat: menţinerea în viaţă a contestatarilor. Astfel, tentativele de acest tip ale celor încarceraţi nu au avut finalitatea scontată, singurele rezultate obţinute fiind accentuarea debilităţii fizice precum şi exacerbarea antagonismului gardian-deţinut.
În aceeaşi categorie se pot înscrie şi reacţiile intempestive ale deţinuţilor, pricinuite de tratamentul bestial aplicat de către personalul închisorii. Aduşi în culmea deznădejdii, nu de puţine ori cei închişi şi-au manifestat opoziţia faţă de tratamentul aplicat, atât prin intermediul protestelor vocale, cât şi prin reacţii spontane de nesupunere.
Toate aceste atitudini au fost amendate de către gardieni în manieră tipică închisorii de la Râmnicu Sărat.
Mărturii