Forme de protest

„FRAŢILOR, AICI ESTE ION MIHALACHE. MĂ OMOARĂ!”

Regimul de exterminare aplicat meticulos de către cadrele închisorii de la Râmnicu Sărat a generat în rândul deţinuţilor reacţii diverse. În ciuda mijloacelor punitive cu care acţionau gardienii, cei încarceraţi şi-au asumat, nu de puţine ori, o atitudine de frondă în raport cu tratamentul la care erau supuşi.

Frecvente au fost notele scrise întocmite de către deţinuţi prin intermediul cărora solicitau acordarea ajutorului medical, furnizarea unor obiecte indispensabile sau chiar internarea într-un spital în vederea aplicării unui tratament adecvat. În majoritatea covârşitoare a cazurilor li se acorda aviz negativ din partea conducerii, iar în cazuri excepţionale primeau rezolvări parţiale şi insuficiente. Elocvente în acest sens, şi în acelaşi timp hilare, sunt răspunsurile întocmite de către persoanele abilitate la numeroasele solicitări ale celor închişi.

Una dintre metodele utilizate de către deţinuţi pentru contracararea refuzului administraţiei de a da curs solicitărilor, a fost declanşarea grevei foamei. Deloc intimidat, personalul care deservea închisoarea avea soluţii şi pentru astfel de cazuri – hrănirea forţată. Efectuat prin intubare, procedeul provoca suferinţe cumplite celor care se opuneau, dar obţinea efectul scontat: menţinerea în viaţă a contestatarilor. Astfel, tentativele de acest tip ale celor încarceraţi nu au avut finalitatea scontată, singurele rezultate obţinute fiind accentuarea debilităţii fizice precum şi exacerbarea antagonismului gardian-deţinut.

În aceeaşi categorie se pot înscrie şi reacţiile intempestive ale deţinuţilor, pricinuite de tratamentul bestial aplicat de către personalul închisorii. Aduşi în culmea deznădejdii, nu de puţine ori cei închişi şi-au manifestat opoziţia faţă de tratamentul aplicat, atât prin intermediul protestelor vocale, cât şi prin reacţii spontane de nesupunere.

Toate aceste atitudini au fost amendate de către gardieni în manieră tipică închisorii de la Râmnicu Sărat.

Mărturii

„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. In nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul.”
„Strigătele Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!, au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată.”
„A început să ţipe în celulă, de se auzea în toată secţia, strigând să i se repare geamul, însă geamul este în stare bună şi închis.”
„A vărsat cenuşa pe jos şi a împrăştiat-o în celulă. I s-a dat motorină să dea pe jos, fiindcă era murdar, iar el a luat cutia cu motorină şi a aruncat-o în celulă începând apoi să zbiere de se auzea în toată secţia. Propun a fi pedepsit cu 2 zile de izolare.”
„A fost găsit de către supraveghetor destrămând obielele. Întrebându-l, a început să facă zgomot mare în cameră. Aceste obiele erau noi, date de la magazia unităţii. Spunea, totodată, că face bine ce face el. Propun a fi pedepsit cu 3 zile izolare.”
„În momentul când am mers la el pentru a-i face percheziţie, a început să facă gălăgie spunând că el nu vrea să se dezbrace să-i facem percheziţie, spunând că ne batem joc de el.”
„În seara zilei de 20.06.1959, la orele 21, deţinutul de la celula 35 a venit la uşă şi a început să bată strigând cu voce tare: De ce mi-aţi luat patul, că eu de 12 ani, de când sunt în puşcărie am avut pat permanent şi acum mi l-aţi luat şi mă lăsaţi să mor ca un câine pe ciment. Şi nu vreţi să-mi daţi medicamente să mă trataţi de boala pe care o am…
„Subsemnatul Puiu Ion, declar că motive care mă pot duce la moarte mă determină a declara greva foamei cu începere de azi, 24.03 (dimineaţa).”
„Menţionăm că cele declarate nu sunt adevărate şi că e pentru a treia oară când refuză hrana. De asemeni, menţionăm că, conform ultimului ordin pe linia direcţiei noastre, nu se mai alimentează artificial în cazul când deţinutul refuză aceasta.”
„Când i-am dat cafeaua nu a vrut să primească, spunând că el declară greva foamei, cerând hârtie să dea în scris.”
„A refuzat mâncarea (a stat în greva foamei) timp de 56 de zile. Văzând că nu rezolvă nimic, a renunţat la 24.03.1957.”