Gheorghe Placinteanu

Născut în Iaşi, la 3 decembrie 1943, Plăcinţeanu s-a înscris la Facultatea de Medicină din localitate, alegând un traseu profesional similar cu cel al tatălui său. Pe parcursul celui de-al doilea război mondial s-a refugiat la Timişoara, lucrând ca extern la un spital din oraş, în acelaşi timp continuându-şi studiile la Facultatea de Medicină din Sibiu. S-a reîntors la Iaşi în 1947, an în care s-a şi căsătorit. După absolvirea facultăţii şi-a exercitat profesia în mai multe unităţi medicale din Braşov şi Bucureşti, în momentul arestării din 13 august 1959 funcţionând ca medic secundar la Spitalul Brâncovenesc de chirurgie osoasă. Divorţul de prima soţie urmat de căsătoria cu fiica unui doctor evreu au fost utilizate mai târziu ca elemente incriminatoare de către regimul comunist.

Întâlnirea cu fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lica, din prima decadă a anului 1958 avea să-i fie fatală. Căsătorită în acel moment cu ministrul Marcel Popescu, aceasta s-a implicat într-o relaţie cu doctorul Plăcinţeanu, împotriva voinţei tatălui său. Indezirabil într-un context controlat în mod absolut de către Dej, doctorul Plăcinţeanu a intrat în vizorul Securităţii care a încercat să-l implice în anumite combinaţii compromiţătoare. În final, a fost arestat în 1959 şi condamnat la 5 ani de închisoare corecţională pentru „complicitate la infracţiunea de speculă”. Anchetat, i s-a instrumentat un nou proces pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii publice”, iar la 17 decembrie 1959 a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională. După condamnare a fost încarcerat în penitenciarul de la Râmnicu Sărat cu intenţia de a fi exterminat. Din cauza regimului draconic de detenţie care a condus la acutizarea suferinţelor fizice, la 2 mai 1961 a fost raportat decesul doctorului Gheorghe Plăcinţeanu în incinta închisorii râmnicene. O anchetă ordonată de către Nicolae Ceauşescu în 1968, din motive personale şi vindicative, a constatat tardiv: „Condamnarea şi exterminarea sa în detenţie constituie o crimă”…