Ion Diaconescu


diaconescu_ion

Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917 în Boțești, Argeș. Nepot al lui Ion Mihalache, nu putea rămâne indiferent la orientarea politică a unchiului său, în 1936 înscriindu-se în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc și devenind membru al Biroului Central. Absolvent al Facultății de Electromecanică a Institutului Politehnic din București în 1942, este angajat în cadrul Ministerului Economiei Naționale, post din care este epurat în 1947. La 5 decembrie 1947 este arestat, fiind condamnat la 28 februarie 1948 de către Tribunalul Militar București la 15 ani muncă silnică. După un lung periplu prin diverse închisori, în urma declanșării grevei foamei în penitenciarul Aiud, la 10 august 1957 a fost transferat la Râmnicu Sărat. Pe parcursul transferurilor la Văcărești, prilejuite de înrăutățirea stării sale de sănătate, Diaconescu a fost păzit cu severitate fiind catalogat de către administrația penitenciarului ca fiind „f.f. periculos” și solicitându-se transportarea sa izolată. Pe parcursul detenției a suportat 45 de zile de izolare pentru „diferite abateri ca: manifestări, nerespectarea regimului stabilit și încercări de a lua legătura cu alți deținuți”. A fost eliberat din închisoarea de la Râmnicu Sărat la 30 noiembrie 1962, fixându-i-se domiciliu obligatoriu pentru 24 de luni în comuna Rubla, județul Brăila. În martie 1964 i s-a permis să se întoarcă în București și a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul, până în 1980. După 1989 a fost unul dintre cei mai reprezentativi membri ai Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, secondându-l pe Corneliu Coposu la conducere în calitate de prim-vicepreședinte. În această situație, a suportat în perioada imediat următoare evenimentelor din 1989 campania violentă instrumentată împotriva „partidelor istorice” de către noile structuri conturate în peisajul tulbure, post-decembrist. După moartea lui Corneliu Coposu, în 1995, devine președinte al partidului, iar ulterior președinte al Convenției Democratice din România și președinte al Camerei Deputaților. În 2000 a demisionat din fruntea P.N.Ț.C.D., fiind ales președinte de onoare. Retrăgându-se discret din viața publică, a murit la 11 octombrie 2011.