Regimul de detentie

„TOŢI DEŢINUŢII, INDIFERENT DE VÂRSTĂ ŞI DE STAREA SĂNĂTĂŢII, ERAU BĂTUŢI METODIC…”

Începând cu vara anului 1955, închisoarea de la Râmnicu Sărat a preluat atribuţiile de exterminare ale Sighetului, odată cu transformarea acestuia din urmă în penitenciar de drept comun. Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi aici.

Regimul alimentar constând din „ciorbă de arpacaş, varză, cartofi şi câteodată fasole, rotite într-o ordine oarecare” nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor, până la distrofie.

Frigul insuportabil a reprezentat, de asemenea, una dintre constantele regimului de exterminare. Conform lui Ion Ovidiu Borcea, paturile erau aşezate lângă ferestre oblonite prin care iarna pătrundea zăpada, astfel încât deţinuţii, care erau obligaţi să doarmă cu capul la geam şi faţa spre uşă, se trezeau dimineaţa acoperiţi de zăpadă. Deşi o comisie din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor a constatat starea de fapt, nu s-a întreprins nimic pentru ameliorarea situaţiei.

Cu toate că regimul din penitenciar era unul al izolării totale, cele 35 de celule fiind destinate unui număr similar de deţinuţi, cărora în intervalul orar 5-22 li se interzicea să stea pe pat, administraţia acorda pedepse de „izolare” pentru cele mai mici „abateri disciplinare”. Astfel, spre deosebire de alte locuri de detenţie care nu aveau regim monocelular, „izolarea” la Râmnicu Sărat consta în scoaterea saltelei din celulă şi reducerea hranei la jumătate: „Două zile numai ciorbă fără mămăligă şi o zi mămăligă fără ciorbă”. În ciuda vârstei înaintate, Ion Mihalache s-a dovedit unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului de detenţie, din această cauză fiind supus între 1957 şi 1961 unui număr impresionant de 80 de zile de „izolare”. Cu numeroase astfel de pedespe s-a confruntat şi Ion Diaconescu, considerat de către conducerea închisorii ca fiind „foarte, foarte periculos”. În aceste condiţii niciunul dintre cei închişi aici nu a putut evita acest tip de „pedeapsă disciplinară”.

Pe lângă toate mijloacele „auxiliare” de coerciţie, personalul închisorii, în frunte cu directorul Vişinescu, nu a ezitat niciun moment să folosească şi metoda clasică – bătaia. Indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii deţinuţii erau supuşi maltratării. Un caz dramatic în acest sens îl constituie cel al lui Victor Rădulescu-Pogoneanu care, fiind imobilizat din cauza unei paralizii a membrelor inferioare, era bătut în timp se afla întins pe pat. De asemenea, conform mărturiilor, Ion Mihalache era lovit în mod constant, gardienii aruncând chiar găleţi de apă asupra sa.

Mărturii

„Fiindcă nu este totuna să mori cu 4-5 într-o celulă, ori să mori singur după 6 ani…”
„Deţinutul a fost depus în penitenciarul Râmnicu Sărat la data de 04.03.1955 pentru executarea pedepsei. În tot acest timp a fost sancţionat cu un total de 70 de zile de izolare, dintre care 7 cu aplicarea lanţurilor la picioare.”
„Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală. Ferestruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. In afară de cele 8 ore destinate somnului, cu cine să vorbeşti?!”
„A fost găsit la geam, sus, uitându-se în curtea de plimbare, să vadă ce deţinuţi sunt. Când a fost întrebat – n-a fost prima dată când s-a suit la geam, ci a fost a doua oară, fapt ce recunoaşte că s-a suit la geam. 7 zile de izolare.”
„Regimul alimentar cred că era cel de la toate puşcăriile la ora aceea: dimineaţa se dădea un fel de ceai, la prânz era o mămăligă făcută la tavă şi ciorba obişnuită cu arpacaşul…”
„Pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă 5-6 gardieni, gealaţi înarmaţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nicio justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat.”
„Frigul în aceste celule sinistre ţinea de la căderea primei ploi, din luna septembrie, şi până la începutul verii.”
„În 1961 mi-au degerat toate degetele de la picioare, s-au înroşit, apoi s-au făcut vinete, au început să mă mănânce si mi-a căzut pielea de pe ele. Fiindcă era iarnă, am raportat că nu aveam decât îmbrăcăminte ruptă, iar un ofiţer mi-a dat un pumn în gură de m-a trântit pe pat si mi-a rupt un dinte…”
„Când le-am arătat cât de rupţi erau bocancii, m-au luat la bătaie…”
„Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufleteşti. Adică cei ce supravieţuiseră perioadelor de exterminare prin foamete si torturi urmau să fie acum distruşi psihic prin aceste nemaiîntâlnite măsuri de izolare.”
„În plină iarnă Ovidiu Borcea a fost dus în subsol unde, dezbrăcat la pielea goală, legat cu mâinile si picioarele între capetele unui pat de fier, a fost bătut de comandantul Alexandru Vişinescu cu o coadă de mătură, trei zile, până ce dădea sângele din el.”
„Deci formele de acoperire erau legale şi au putut continua masurile de pedepsire prin restricţii de tot felul, nelipsind nici bătaia aplicată în pat de către cadrele de supraveghere, în frunte cu Vişinescu.