Documente de Arhiva

„AU FOST TRIMIŞI ACOLO PENTRU A NU SE MAI ÎNTOARCE NICIODATĂ…”

Scopul penitenciarelor şi al coloniilor de muncă se rezuma la distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, a opozanţilor din rândul ţărănimii, muncitorimii şi clerului. Pentru impunerea şi „apărarea” noului regim al „democraţiei populare” au fost create organe de represiune specifice: Securitatea şi Miliţia.

La 6 martie 1949, Direcţia Generală a Penitenciarelor a trecut la Ministerului Afacerilor Interne, ieşind din subordinea Justiţiei, marcându-se prin aceasta politizarea şi militarizarea închisorilor. Noul regulament secret cu privire la deţinuţii politici, adoptat în septembrie 1948, a permis trecerea spre regimul de exterminare lentă, fizică şi psihică a opozanţilor, prin izolarea totală de familii şi societate, prin înfometare şi condiţii inumane de trai şi prin lipsa asistenţei medicale.

Din instituţie de ispăşire a pedepsei şi de corijare a infractorilor, închisoarea a devenit în România comunistă locul în care au fost ucişi, torturaţi, “reeducaţi” toţi cei care erau adversari ai regimului. Potenţialii opozanţi ai noii ordini politice, economice şi sociale era pasibil să ajungă în gulagul românesc.Comandanţii de închisori recrutaţi din rândul membrilor de partid i-au înlocuit pe vechii directori şi au fost dublaţi de ofiţeri politici, care aveau primul rol în aplicarea terorii. La rândul lor, noii gardieni îndoctrinaţi de partid, îi vedeau pe deţinuţii politici ca infinit mai periculoşi decât criminalii de drept comun.

Complementar închisorilor, deportările şi dislocările au fost în perioada anilor 1945-1964 realităţi curente. Regimul urmărea să instaleze frica, să descurajeze şi să sporească sentimentul de insecuritate în rândul oamenilor pentru a avea un control total asupra populaţiei. În multe situaţii, după eliberarea din închisoare, deţinuţii politici au fost trimişi în domiciliu obligatoriu. Până în 1989, toţi foştii deţinuţi politici au fost continuu urmăriţi de organele represive. Decretele de graţiere din 1964 nu au condus la dispariţia acestei categorii de deţinuţi. Până la prăbuşirea comunismului condamnaţii pe motive politice, deşi în număr mult mai mic, au fost prezentaţi ca fiind deţinuţi de drept comun. Sistemul penitenciar din România comunistă a pricinuit sute de mii de victime, deşi comunismul declara că vrea să instaureze cea mai dreaptă orânduire socială de pe pământ.

Documentarea din această secţiune s-a realizat cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.