Profilul cadrelor

„GEALAŢI ÎNARMAŢI CU BASTOANE BĂTEAU DEŢINUŢII…”

Personalul închisorii de la Râmnicu Sărat se înscrie în paradigma clasică a sistemului concentraţionar comunist, atât în ceea ce priveşte mediul de provenienţă cât şi patologia comportamentală. Schimbarea vechilor gardieni şi directori cu cadre recrutate dintre marginalii societăţii şi îndoctrinate de către comunişti, a condus la agravarea situaţiei deţinuţilor politici. Gardienii erau convinşi că cei închişi sunt indivizi foarte periculoşi, care trebuiau supravegheaţi şi pedepsiţi fără milă. Pentru cea mai mică încălcare a regulamentului se cerea, de obicei, maximul de pedeapsă. Rapoartele, caracterizările şi adresele oficiale vorbesc permanent despre acţiuni de încălcare a disciplinei de către deţinuţi şi despre pedepsele aferente. O lectură minuţioasă a rapoartelor lasă să se înţeleagă faptul că gardienii vegheau permanent la respectarea regulamentului, sistematic încălcat de „bandiţii” contrarevoluţionari. Indirect, aceste documente relevă absurdul situaţiei şi intenţia de exterminare a deţinuţilor. Pentru simplu fapt că s-a uitat pe fereastră sau a încercat să ia legătura cu ceilalţi deţinuţi, cel prins în flagrant primea până la şapte zile de izolare. Pedeapsa, efectuată în condiţii extreme, avea urmări grave asupra sănătăţii şi chiar asupra vieţii, fapt revelat şi de către literatura memorialistică şi mărturiile supravieţuitorilor.

Deşi nu era permisă, bătaia, alături de un arsenal complet de măsuri coercitive, a fost adeseori folosită împotriva deţinuţilor, fără scrupule. Alături de cadrele inferioare, în implementarea şi aplicarea acestor măsuri barbare se implica chiar şi directorul Vişinescu, care aplica torturi celor întemniţaţi.

Abuzurile sunt confirmate chiar de către un fost gardian, Alexandru Panţuru, care afirmă cu privire la angajaţii din penitenciarul Râmnicu Sărat, că aceştia puteau fi împărţiţi în două categorii: „câini” şi „oameni cu suflet”.

În tot acest context sumbru, au existat totuşi şi oaze de compasiune din partea unora dintre cei implicaţi în aplicarea regimului de detenţie. O astfel de atitudine a avut sanitarul Dumitru Rusu, care a manifestat înţelegere faţă de deţinuţi. Mărturia unui fost deţinut, Augustin Vişa, deşi nu salvează imaginea de abrutizare a corpului gardienilor, vorbeşte despre o umbră de omenie la unii dintre aceştia: un gardian, pe care nu-l cunoştea, i-a adus o gamelă cu fiertură de orez pe care i-a lăsat-o fără să spună nimic şi a plecat. Asumarea iniţiativei este semnificativă, acest gest putând fi pedepsit aspru de către conducerea penitenciarului – Documentele din această secţiune ne-au fost furnizate de către istoricul Mihai Burcea.

Mărturii

„Regimul de la Râmnicul Sărat a fost de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu o poate crede posibilă. Aceasta a fost rodul omului-animal, produs al regimului totalitar. Citind astăzi literatura despre lagărele de exterminare din U.R.S.S.-ul marxist si Germania hitleristă, cei ce am su¬pravieţuit Râmnicului Sărat constatăm că România comunistă din timpul lui Gheorghiu-Dej nu a fost cu nimic mai prejos şi a avut şi ea de alde Beria, Djerzinski, Himmler, Eichmann sau alţi odioşi criminali. Ai noştri se numeau Alexandru Vişinescu, Alexandru Nicolschi, Pantiuşa Bodnarenco sau alte nume tot aşa de sinistre.”

BARBU GHEORGHE ALEXANDRU

CONSTANTINESCU EMIL

RADULESCU T. TANASE