Stefan Tataru

S-a născut la 5 ianuarie 1917 în localitatea Traian, județul Bacău. Preot greco-catolic și vicar-general clandestin pentru Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, a fost arestat la 30 ianuarie 1951 și judecat în așa numitul „lot al Vaticanului”, fiind condamnat la muncă silnică pe viață pentru „crimă de înaltă trădare”. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutată în 25 de ani muncă silnică. Precum majoritatea celor închiși din motive politice, a parcurs un segment însemnat al traiectului recluzionar comunist: Sighet, Jilava, Râmnicu Sărat, Pitești, Dej, Bacău, Galați, Gherla. Sosit la Râmnicu Sărat, a fost supus, conform propriei expresii, unui „tratament inuman” de „teroare și tortură”. În aceste condiții a urmărit transferarea sa din acest penitenciar prin intermediul unui memoriu adresat procurorului general al RPR, dar și prin declanșarea unei greve a foamei pe timp de 56 de zile, începând cu 28 decembrie 1956. Ambele demersuri au rămas fără niciun rezultat. În ciuda suferințelor îndurate, a reușit să supraviețuiască închisorilor fiind eliberat la 3 august 1964.